CĂRȚI ŞI FLORI

Aşteptarea mi-a fost răsplătită într-o seară a începutului de noiembrie, când în cutia de depozit de la poştă a aterizat, după un drum lung, un pachet cu cărți. Cărțile Isabelei Cotelin. În sfârşit le aveam în mână! Nu am aşteptat să ajung acasă, ci pe bordură m-am apucat de citit. Noroc cu un vecin că m-a întrebat dacă sunt bine, pentru că de prea multă vreme stau acolo, iar eu aş fi stat mult şi bine să citesc afară! Cele trei cărți de proză le-am citit în mai puțin de trei zile, iar printre picături am savurat şi inegalabilele poezii.

Evident că prima carte citită a fost „În exil printre oameni”. Am citit-o prima nu numai pentru că mă leagă ceva deosebit de această carte, ci chiar titlul este foarte sugestiv pentru mine. Între copertă şi titlu este o legătură evidentă: printre ciulini ne trăim viața cei mai mulți dintre noi. Povestea ciulinilor o ştiți, iar alegerea lor ca şi copertă a fost pentru mine o mare bucurie. Mulțumesc, Issa!

Nu voi face o recenzie a acestei cărți, nu pentru că n-ar merita, ci pentru că nu ma pricep şi au făcut-o admirabil alții înaintea mea!

Dar tot o să spun ceva despre această carte sau mai bine spus despre personajul principal, Dana! Cine este Dana!? Poate fi fata din vecini, fata unei cunoştințe, a unei rude. Este fata maturizată brusc, înainte de vreme, pentru că în genele ei era întipărit sentimentul de apartenență totală unui singur bărbat, primul căruia i-a dăruit totul: inima, sufletul şi trupul! Cât de simplu i s-a părut totul! Cât de frumos i s-a părut totul! Candoarea gestului ei a costat-o două decenii de exil, nu pe o insulă, ci printre oameni, unii mai răi decât ciulinii mei. Ciulinii mei nu te înțeapă, dar ghimpii oamenilor îți pot otrăvi viața. Unii cititori ar putea spune că este o dramă obişnuită, atât de des întâlnită, încât nici nu ne mai mişcă dramele acestor fete, devenite femei poate fără voia lor. Şi eu am auzit astfel de drame: fata unei prietene, fata unui văr sau o fostă elevă. Şi atunci!? Issa a scris această dramă, nu eu, nu tu! Issa ştie ce, cum şi cât să scrie. Scrisul ei este rece şi ascuțit şi taie în conştiințe. Arată cu degetul spre o societate brăzdată de inechități, de instabilitate, de sărăcie; o sărăcie morală mai neagră şi mai rea decât cea materială.

Dacă nu ai această carte, e păcat, dar cel mai mare păcat ar fi să n-o citeşti!

Lara. Personajul din „Ehmea”. Nu am înțeles de la început ce legătură este între Lara şi această floare. Pentru cei ce nu ştiți (eu o ştiu pentru că este foarte comună în zonă), Aechmea fasciata înfloreşte o singură dată când este matură. După ce florile se usucă, ea produce câțiva lăstari care se hrănesc din corpul plantei- mamă! Floarea apare din când în când pe parcursul romanului, aparent fără sens şi tot aparent fără prea mare legătură cu personajul principal. Dar…Lara este o „aechmea” umană. Scriitoarea o portretizează simplu, fără să intre în detalii psihologice (care nu lipsesc însă!), lăsându-te pe tine s-o descoper! Lara pare superficială, fără un țel bine conturat în viață. Apoi te trezeşti cu o Lara profundă, sacrificându-şi propria fericire pentru familie. Este Lara o „aechmea”? Este!

Dacă nu ai această carte, e păcat, dar cel mai mare păcat este să n-o citeşti!

A urmat ” Macii sunt întotdeauna roşii”. Nu ştiu de ce am ales să citesc cărțile în aceadtă ordine, dar ştiu sigur că a fost cea mai bună alegere. „Macii…” este jurnalul unei fetițe, devenită adolescentă şi apoi domnişoară sau cu alte cuvinte Issa! Deci, Issa scrie nu de ieri-alaltăieri, ci din vremuri şi atunci nu te miri că scrie atât de bine!

Poeziile din „Câmpul cu narcise” se citesc cu sufletul şi inima! Ele sunt picuri dintr-un suflet de-o sensibilitate fascinantă!

„Aechmea fascinata”. Fotografie din colecția personală.

Mulțumesc, Issa!

POVEŞTILE APELOR

6. Epilog

Proiectul „Poveştile apelor” s-a iscat dintr-un alt proiect „Zbor printre stele”, iar aceia dintre voi care ați urmărit proiectul, poate vă mai amintiți de povestea reală a libelulei din „Ultimul zbor”. Dar povestea acelei micuțe făpturi a început cu mult timp în urmă, poate 4- 5 ani, când am găsit-o pe alee, iar acum închid cercul. Dar mereu o voi căuta cu privirea printre toate stolurile de libelule ce-mi vor ieşi în cale, pentru că sunt sigură că printre ele sunt şi urmaşii lui Lilianne.

• 

Lilianne aşa cum a arătat când am găsit-o pe alee.

Isabelle s-a vindecat şi a fost eliberată lângă stâncăria ei, dar nu a mai fost văzută niciodată. Îmi place să cred că a plecat spre Caraibe, urmând drumul mamei sale.

Locul lui Blue King Heron a fost ocupat după mult timp de un alt Blue Heron, doar că nu i-a plăcut compania mea deloc. Dacă mă apropiam prea mult, zbura. I-am respectat dorința şi nu m-am mai apropiat de el niciodată.

• 

Boardwalkul pe care mă plimb uneori. În partea stângă apele golfului, mangrovele şi pietrele pe care stătea Blue Heron. Apoi îl vedeți aşteptând liniştit un peştişor!

• 

• 

• 

Crabul Blue!? Urmaşii lui hălăduiesc prin nisipuri şi apele puțin adânci, dar unul albastru încă nu am văzut. În faptul serii, pe acest boardwalk mă aşteaptă mulțimi mişcătoare de crabi de toate mărimile şi culorile.

Ce se va alege de aceste poveşti!? Poate vor rămâne scrise într-un caiet, iar desenele vor fi puse-n rame şi atârnate pe pereții caselor urmaşilor mei. Sau poate, după cum mi-e felul, într-o zi voi reveni asupra lor, le voi şlefui, le voi rescrie şi le voi trimite copiilor şi nu numai, să se bucure şi să învețe câte ceva despre minunata lume a apelor nesfârşite.

Nu ştiu dacă sunt „crăiasa apelor”, dar ştiu sigur că imensitatea lor misterioasă mă fascinează, aşa cum pe vremuri, mă fascinau codri din munții amintirilor mele.

POVEŞTILE APELOR

5. CRABUL BLUE

Îl ştiți! Deşi nu l-ați văzut, desenat bineînțeles, sunt convinsă că vi l-ați imaginat alergând albastru în toate direcțiile.

A fost pe rând „cel din umbră”, ascuns după un colț de stâncă în apropierea lui Octomom care-l suspecta că vrea să-i guste ouăle. De fapt, lui îi plăcea compania ei şi nimic mai mult.

A fost mentorul şi prietenul lui Lilianne, cel care a ajutat-o să înțeleagă rosturile lumii din adâncuri şi din văzduh.

A adorat-o pe Isabelle şi s-a întristat când aceasta a fost rănită. De la depărtare l-a privit şi pe Blue Heron, dar s-a ferit de ciocul lui puternic şi lung.

După ce prietenii lui s-au împrăştiat, s-a retras în păpuriş să vegheze urmaşii lui Lilianne

• 

„Prima întâlnire”. Crabul Blue se întâlneşte cu nimfa Lilianne. Desen în tuş şi creioane colorate.

• 

Va urma epilogul!

POVEŞTILE APELOR

4. Dincolo de ape…

Lilianne se îndepărta tot mai mult de păpurişul ce i-a fost casă şi doar spre seară se întorcea să-i povestească lui Isabelle despre lumea de dincolo de ape, despre nişte ființe ciudate cu doar două picioare care se târâie pe pământ sau se urcă în nişte cutiuțe cu picioare rotunde care se rostogolesc foarte repede. Uneori, acele ființe se urcă în cutii care plutesc pe apă.

-Aceia sunt oameni, Lilianne! Cutiile acelea sunt maşini, iar cele care plutesc pe apă sunt bărci. De ele trebuie să ne ferim pentru că sunt periculoase.

Insă Lilianne era tot mai fascinată de lumea din jurul ei şi zbura tot mai departe, tot mai sus, plutind uşor pe-aripile vântului sau scăldându-se în lumina razelor de soare. Iar Isabelle o urmărea până o pierdea din ochi printre picăturile de soare.

Seara, la lumina lunii, îşi povesteau una alteia ce-au văzut, ce-au simțit. Lilianne o îndemna pe Isabelle să plutească până pe plajă, să vadă oamenii, să vadă luminile oraşului. A fost suficient o dată să ajungă aproape de mal, că Isabelle petrecea tot mai mult timp aproape de țărm observând oamenii şi lumea de dincolo de ape!

-Ce-o să se întâmple cu ea? îi întreb pe salvatorii marini, veniți extrem de repede la locul accidentului.

-Sperăm că doar tentaculul este retezat şi nu are şi alte răni. Tentaculul se va regenera cu timpul. Acum o ducem la centru („Marine Science Aquarium”) s-o vadă medicul.

5. Ultimul zbor….

Lilianne a fost mirată că Isabelle nu a apărut în seara aceea, dar nici în serile următoare. A zburat peste întinderea de apă, dar n-a găsit-o! Zile-ntregi a căutat-o! Într-o zi, crabul Blue, el aflase de la alți crabi, i-a povestit despre accidentul lui Isabelle. Intr-un fel şi lumea ei era pe sfârşite! Simțea un fel de sfâşială în tot corpul şi nu înțelegea ce se întâmplă cu ea. S-a întors în păpurişul ei şi a încredințat celei mai puternice tulpini de papură urmaşii ei.

Apoi s-a înălțat sus de tot, s-a scăldat în lumina soarelui, s-a răcorit în adierea vântului, s-a prins în dansul frenetic al ultimelor clipe…

Atunci am găsit-o pe alee, agonizând…era atât de frumoasă…restul e poveste!

va urma

• 

Lilianne şi urmaşii ei! Desen în tuş şi creioane colorate. Mărime 9/15 cm.