Compoziție proprie
Într-un timp nedefinit,
avem aceeaşi oră,
pentru visare şi iubit!
Într-un timp nedefinit,
dar prins în limite precise,
avem acelaşi drum
prin fulgere de vise!
Şi cum am defini ceva,
ce n-are limite finite:
un vis amar dintr-o iubire
ce nu a fost sau încă este!?
Iubirile nicicând nu mor!
Şi vai, banal!
Îmi sună a poveste!
Mi-a trecut prin foc şi pară
sufletul de-atâtea ori
şi n-am plâns.
Mi-a trecut prin foc şi pară
inima de-atâtea ori
şi n-am plâns
cu sufletul golit
de ultima speranţă.
Şi-am plâns
când sufletul
mi-a fost cuprins
de-o brumă de speranţă.
Eu sunt copilul nimănui
născut din pulberea
de stele…
Mă mişc agale
printre ele
să prind o rază
ce zboară spre pământ!
Şi da,
voi fi mereu
cu capu-n nori
şi sufletul
prin stele!
Cu albe coame înnodate
în mii de ținte de argint,
aleargă herghelii de valuri
să se iubească pe pământ.
Pământul e doar o himeră
spre care-aleargă înnebunite.
Acol se cern printre nisipuri,
dar se destramă fericite.
E o iubire fără de speranță
pe care o trăiesc necontenit.
Şi cum ar fi această viață
de n-ar visa că s-au iubit!
De ce vine toamna?!
N-are casă şi copii
pe lângă masă?!
Pleac-aşa, hai-hui,
prin lume,
răvăşind totul
în cale:
frunze rupte,
ierbi uscate,
ploi şi brume îngheţate!
Şi-mi cântă lin,
de dragoste şi dor,
pe-o strună
de firicel de vânt,
o melodie
în si bemol major.
Doamnă Toamnă,
hai în casă!
Vreau să fiu copilul tău.
Vreau să plec
cu tine-n lume,
să pictez cum n-am pictat
şi să cânt cum n-am cântat!
Compoziţie personală
Am băut paharul
cu de toate plin:
câţiva stropi
de dragoste şi îndoială,
durere şi speranţă,
disperare şi regrete.
Şi-a mai fost acolo,
printre toate,
şi-un strop de fericire.
Dar n-am băut
paharul pân’ la capăt.
Am mai lăsat
câte puţin din fiecare,
să am pe mai târziu.
Compoziţie personală.
La o margine de vreme
ce-am pierdut,
n-am mai găsit!
Ce-am găsit,
n-a fost pierdut!
Mi-am pierdut urmele
pe cărarea lunii
şi-am găsit
paşi de lumină
prin hățişul amintirilor!
Ecoarta's Blog 