Aştept să sune telefonul.
E beznă, deşi afară
e lumină.
Nu am cuvintele la mine,
s-au răspândit
lăsând în urmă dâre
de griuri străvezii.
Nu sună telefonul
şi nici cuvinte
nu găsesc
să spun ce griji
mă-ncearcă.
Şi sună telefonul,
strident împrăştie o grijă,
dar altele se-nghesuie
în golul
de curând format…
Icoană din colecţia familiei.
Şi-i gălbior pământul
de-atâţia pui de soare
căzuţi din raze
de lumină…
Şi s-a albit câmpia
cu ochi de părăluţe…
În zori
s-a albăstrit grădina
cu gingaşi toporaşi…
Şi frunzele se zbat
în muguri, să pună
verde de smarald
pe firavele crengi
de soc şi liliac.
E o lumină blândă
cum n-a mai fost demult!
Şi cântă primăvara
peste lume,
cum n-a cântat demult!
Fotografii din colecţia personală.
TUTUROR DOAMNELOR DIN PEISAJUL VIRTUAL, O INVITAŢIE LA VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DEDICATĂ LOR!
Iarăşi sunt nedumerită:
primăvara e aici!?
Nu de ieri şi nici de azi!
Ba, mai mult,
înclin să cred
c-a dormit
într-un muguraş
de tei,
într-un pui
de păpădie
sau pe-o rază
de lumină!
Compoziţie din colecţia personală
Primăvara n-a venit!
Ştiu că-i greu de înţeles,
dar ea nici n-a fost plecată!
Poţi zâmbi, dar eu
am văzut-o astă iarnă,
lâng-o traistă de cioban.
Dar şi-n toamnă s-a jucat
cu naivul toporaş!
Ei, ce zici, acum mă crezi?!
Primăvara n-a venit,
ea a fost mereu aici!
Compoziţie din colecţia personală
Ecoarta's Blog 