Cu aceste două compoziții pun punct „contrapunctului” și revin la normalitatea mea de zi cu zi. Acest mini-proiect m-a scos puțin din rutina zilnică, nu numai „artistic”, ci și ca persoană care ar trebui măcar din când în când să ia câte o pauză. După o săptămână petrecută departe de casă, m-am întors la vechile obiceiuri și la personajele mele: Ghinduța, Roșcatul și frații lui, la Isabelle și Lilianne!
O dimineață de iulie ca oricare alta se anunța, dar nu a fost așa până la sfârșit.
Imi savuram cafeaua pe terasă, bucurându-mă de liniștea dimineții, de gustul mătăsos al cafelei și de sunetele muzicii lui Allan Walker.
Un cardinal zboară pe arbustul din fața terasei…o veveriță se atârnă de plasa terasei și mă privește curioasă…un cuvânt se zbenguie prin capul meu insistent: contrapunct! Îl alung cu convingerea că muzica e de vină. O opresc și intru în atelier. „Contrapunct” intră și el și-mi bâzâie prin cap. Nu înțeleg ce legătură este între acest termen și arta mea!? Deși am studiat vioara vreo cinci ani, este exclus să mă apuc de compus ceva! E absurd! Lucrez, dar „contrapunct” devine cuvântul-cheie!
A trecut iulie și după el și august. Doar „contrapunct” n-a trecut! M-a însoțit peste tot ca o umbră!
E toamnă iar mi-am spus într-o zi și poate… toamnă și contrapunct?! Mi-a trecut repede gândul: toată lumea desenează toamna, ode minunate i se închină! Am desenat-o și eu, i-am scris și eu scrisori de drag, dar iar!?!?
Toamna și contrapunctul!
Ceva puțin altfel!?
Am început să fac schițe peste schițe, experimente de tehnică artistică, combinații de stiluri; schițe bune și groaznice pe tipuri diferite de hârtie. Între timp am pus capăt tuturor celorlalte proiecte.
Spre sfârșitul lunii septembrie, „Contrapunct” și-a luat zborul din capul meu, găsindu-și locul într-un mic proiect!
Desene în tuș negru și creioane colorate, dar și calligraphy gold ink și cretă. Mărime 10,5/14,8 cm. Proiectul conține doar patru compoziții.
S-a lipit de trunchiul stejarului să-și tragă sufletul, fericită că a scăpat cu viață.
-Cranț, cranț! Se auzea din apropiere. Ciuli urechile. Sunetul venea de undeva din spatele copacului. Păși tiptil, dar foșnetul frunzelor uscate a dat-o de gol. A închis ochii și a așteptat s-o înhațe cineva din nou!
-Ce faci aici? De ce-ai înlemnit acolo? Deschide ochii!
A deschis ochii pe jumătate și…stupoare! În fața ei era nimeni alta decât „mâncătoarea de ghinde”, care descoperise printre frunze o biată ghindă căzută și ea din paradisul de sus. Se rezemă de o crenguță și închise ochii așteptându-și sfârșitul…
Ecoarta's Blog 