A fost odată…de fapt este și acum, dar între timp a mai crescut, într-un fel, că tot mică la stat a rămas, dar mare la sfat!
Deci, a fost cu ceva timp în urmă o fetiță, dar nu ca toate fetițele, ci un pic mai altfel, atât de „mai altfel” că știa limba văzutelor și vedea nevăzutele.
Cât era ziua de mare hălăduia prin ierburile câmpurilor, privind, ascultând și luând aminte… într-o dimineață, câmpul i-a zâmbit din zeci de ochi de foc: macii înfloriseră roșu, arzând zările. Uimită de frumusețea lor, a rupt o floare și-a pus-o în cutiuța ei cu amintiri, unde mai avea câteva pietricele și cioburi lucioase. Roșul de foc al macilor a fost repede înlocuit de albul narciselor ce-și legănau albeața petalelor pe lujere subțiri, ca-n rimele unei poezii. Fetița a rupt o floare și-a așezat-o lângă ce mai rămăsese din petalele macului. S-a întristat puțin, dar mireasma adusă de vânt de pe câmp a înveselit-o puțin.
Câmpul era tot alb, dar un altfel de alb. Flori cu fețișoare rotunjoare se uitau parcă speriate la ea și când trecea pe lângă ele se întorceau într-o parte ca și cum se fereau de ea. A întins mâna să rupă o floare…un murmur străbătu câmpul și fetița și-a retras mâna. Din mijlocul câmpului s-au înălțat cea mai frumoasă floare pe care fetița a văzut-o vreodată.
-Eu sunt Prințesa Margareta și sunt tristă că ai rupt florile câmpului!
Fetița a lăsat capul în jos, uimită și speriată în același timp…ajunsese pe alt tărâm, unde florile vorbeau, se bucurau sau se întristau.
-Te iert, dar cu o condiție: când vei învăța literele și vei înțelege sensul cuvintelor, să scrii povestea fiecărei flori din cutiuța ta cu amintiri.
Zicând acestea, Prințesa i-a oferit o margaretă delicată pe care fetița a pus-o în cutiuța ei cu amintiri…
…s-a trezit la marginea câmpului, dar printre ierburi nu mai era nici o floare.
Orice asemănare cu o persoană din realitate este binevenită și apreciată!
Ecoarta's Blog 