FLORILE MAMEI

 

     Vă mai amintiţi de grădiniţa de la capătul prispei?! De petecul acela de pământ pe care mama a plantat o mulţime de flori?! Dar de măruntele şi minunatele întâmplări ţesute printre frunze şi tulpini?!

Ei, dintre feluritele flori, unele îţi atrag atenţia prin mărimea neobişnuită: sunt înalte, au frunzele mari păroase, dar florile sunt normale, dar frumuşele!

Pentru că tulpinile seamănă cu nişte pari, aceste plante se numesc simplu:  “ruji pe par”.

Habar nu am de ce mama le tot seamănă, ba mai e şi mândră de ele! Are atâtea specii de flori care mai de care mai catifelate, mai parfumate, mai, mai…

În vara asta însă m-am apropiat de un astfel de “par înflorit”: nu mică mi-a fost mirarea să descopăr nişte flori gingaşe şi darnice. Darnice pentru că sunt vizitate de multe insecte, cărora le oferă cu bucurie prea- plinul de polen.

Pentru că am tras concluzii pripite, adică am judecat greşit, fără să cunosc bine ”persoana”, am imortalizat-o pentru eternitate!

Aşa-i c-am judecat greşit??!!

…PESTE TIMP!

 

     Sfârşit de noiembrie. Rece şi alb. Alb de chiciură, pufos.

     Mă duc la plimbare pe câmp. Fiecare fir de iarbă este copleşit de promoroaca groasă. Deasupra tuturor se-nalţă un scai albit de vreme, înalt, cu capul uriaş în comparaţie cu trupul slăbănog.

    Mă uit în jur şi-l recunosc pe cel ce-n primăvară încerca să mă înţepe, apărând-o pe prinţesă!

     La picioarele lui, o altă prinţesă, de data asta de gheaţă, stă pitită în ţesătura de fire chiciurate…

FANTEZIE IN ALB ŞI NEGRU!

 

     Azi am primit un nou sortiment de hârtie şi dorinţa de a-l încerca este atât de puternică, încât m-am apucat de tăiat imediat. Este perfectă! Până aici totul este în regulă! Lipseşte doar tema de lucru!

Iau teancul de schiţe şi-l parcurg bucată cu bucată. Mă opresc la câteva: o petală, o aripă de fluture, o frunză! Tai trei petale şi-mi imaginez o floare! Tai o aripă de fluture şi-mi dau seama  că floarea, oricât de frumoasă ar fi, şi fluturele, oricât de splendid ar fi, nu crează un tot artistic.

Jocul începe! E o goană nebună după fiecare tăietură! Din ascuţişul cutterului ies pe rând: o floare, un fluture! Toate albe! Aparent doar, pentru că textura hârtiei este diferită.

Seara coboară peste lume şi peste masa mea de lucru. Fluturele alb a căpătat dintr-o dată altă nuanţă. Asta e! Fluturelui alb îi lipseşte fratele, adică fluturaşul negru!

Într-un amurg cenuşiu, la graniţa dintre zi şi noapte, pe masa mea au poposit, ca-ntr-un basm, doi fluturi gemeni: unul alb şi altul negru!