Două lacrimi subţirele
se preling pe suflet,
înecând în drumul lor
ofuri şi amărăciuni.
M-am născut accidental
într-o lume stearpă,
unde lacrima mi-a fost
bun prieten
şi tovarăş
la drum lung.
Ţi se pare potrivită
legea firii care-ţi spune
să nu plângi!?
Latră-un câine colo-n stradă.
Zboară pietre şi pietroaie.
Bietul fuge în tufiş.
Oameni roşii,
toţi ca para focului,
dau din mâini
şi din picioare.
Urlă cât îi ţin plămânii.
Nu mai sunt oase prin iarbă.
Nici fârâmituri nu sunt.
Doar sub piele
oase sunt.
Seară.
Noaptea curge înstelată
peste-ntinderi adormite…
Într-un colţ stingher de cer,
luna ţese-n reci lumini,
văluri diafane.
Pe o coamă de lumină,
fluturele
se avântă-n bezna deasă,
căutând-o
pe regina nopţii sale.
Ziua lui e noaptea noastră!
Dimineaţă.
Ziua curge înfocată
peste lumi abia trezite…
Prăbuşit în hăul zilei,
cu trupşorul vlăguit,
străbătut de negre spasme
şi orbit de strălucire,
fluturaşul a murit!
Ziua noastră-i noaptea lui!
Ecoarta's Blog 