Cireşul meu stă singur
în bătaia ploii
şi strânge la pieptu-i dezgolit
trei frunze gălbejite,
fără viaţă.
Atât i-a mai rămas
din vremea tinereţii:
o vagă amintire
din măreţia de-altădată.
Omule, cireşule!
E doar un mic răgaz
până la o nouă viaţă!
Compoziţie personală
Ecoarta's Blog 