ALTE VREMURI


 

     Plouă de câteva zile. E frig. Anul ăsta e frig la munte în luna lui cuptor. Poate fi luna lui cuptor dacă stai în casă, după sobă, sau te îmbraci bine.

     Între două porţii zdravene de ploaie, plec pe dealuri. Pun în rucsac ce-mi trebuie, aparatul foto după gât şi pornesc. Ies din curte, dau în drum. Asfalt. Asfalt?! Asfalt! A, da, de doi ani! Drumul meu de lut a dispărut sub pojghiţa subţire de asfalt. Gata cu cizmele de cauciuc, gata cu noroaiele! Mă uit pe stradă-n jos şi-n sus şi-mi amintesc că înaintea glodurilor de pe drum, au dispărut casele bătrâneşti. Număr în gând câte case vechi sunt din centru până la casa părinţilor mei şi constat că n-am nevoie decât de două degete. Pornesc cu speranţa să mai văd, măcar spre marginea satului, nişte case din  vremea copilăriei mele. Pe coastă, sub pădure, se văd câteva case vechi, dar în care nu mai stă nimeni, pentru că lângă ele s-au construit case noi, cu multe camere, cu etaje şi mansarde, cu te miri ce brizbrizuri „împrumutate” de prin lumea largă.

     Părăsesc drumul şi-o iau prin fâneţe. Dau bineţe tuturor şi-i întreb de fân. Iarbă multă, grasă, dar prea multă ploaie, spun oamenii, şi-i cred. Necaz mare. Îi las cu ale lor şi din grădină în grădină, ajung în cea a Ioanei. Lelea Ioană a murit acum câţiva ani; era bătrână, trecuse binişor de 80 de ani; era singură, n-a fost căsătorită niciodată; era izolată, pentru că cei mai apropiaţi vecini erau la câteva sute de metri de casa ei. Ajung cu greu lângă casă. Iarba este foarte mare, plină de apă şi de n-aş fi avut cizmele, aş fi fost leoarcă. Casa, de-a dreptul minusculă, a fost construită într-o margine a terenului, un teren foarte mare, probabil bine peste două hectare.

     Pe lelea Ioană o ştiu din copilărie, dar mai mult din spusele oamenilor, că, nefiind vecini, n-am avut ocazia să vorbesc prea mult cu ea. Una din grădinile noastre era aproape de casa ei şi mai treceam vara prin curtea ei spre locul nostru. În rest, o vedeam trecând în sus şi-n jos, pe vremuri cu o iapă albă, apoi singură. Iapa i-a fost cel din urmă tovarăş. Ea căra produsele de la stâna de pe munte unde avea vacile. Întotdeauna, familia ei a avut multe animale, pentru că, spunea lumea, erau foarte bogaţi. Bogăţia în acele locuri însemna să ai pământ mult, un grajd mare cu cât mai multe animale, altceva nu conta.

     Privesc căsuţa şi nu-mi vine să cred că aici au trăit, cu decenii în urmă, cel puţin zece persoane, adică părinţii şi copiii. Cei mai mulţi dintre fraţii ei n-au fost căsătoriţi şi, laolaltă, fete şi feciori au împărţit căsuţa părintească. Ultima a rămas lelea Ioană şi abia atunci a început să-i fie greu. Depăşită de vremurile în care încă mai trăia, lelea nu înţelegea mare lucru din ce era în jurul ei. Lumea în care se născuse şi trăise, mare parte din viaţă, se risipise, iar cea în care acum se mişca, îi era străină. De câteva ori pe săptămână mergea până-n sat după pâine, deşi la jumătate din distanţă, ar fi putut  să-şi cumpere câte ceva. Îi dădeam bună ziua şi-o întrebam  unde merge. Întâi mă întreba de-a cui sunt, vedea slab, şi-apoi îmi spunea unde se duce. Sigur c-o întrebam de ce bate atâta drum pentru o pâine şi-mi spunea ”să mai văd şi eu lumea!” Lelea n-a fost niciodată măritată. Gura satului spunea multe, însă doar ea ştia de ce, ce şi cum. Nu ştiu dac-a fost frumoasă sau nu şi nici nu are importanţă. A fost înaltă, slăbănoagă, blondă cu ochii albaştri, faţă prelungă, iar mie mi s-a părut mereu că semăna cu iapa ei. Era puternică şi nu-i de mirare că, neavând bărbat, trăgea coasa alăturea cu fraţii ei, iar când a rămas doar ea, îşi lucra singură pământul şi se ocupa şi de animale. Vara purta o rochie de pânză pe care, cândva , au fost pictate nişte flori. De-atâta spălat, doar vag se mai vedeau urmele florilor. Mai avea o scurtă de fâş, a cărei culoare cu greu o ghiceai, iar în picioare, indiferent de anotimp, două cizme de cauciuc.

     N-a avut pensie, iar ca să aibă câţiva lei, vindea lapte la stat. În căsuţa ei nu s-a aprins niciodată un bec, un televizor, o maşină de spălat sau un fier de călcat, dar era „foarte bogată”! După moartea ei, nepoţii şi strănepoţii au vândut pământul, tot!

     Şi aşa, atât cei care-au vândut, cât şi cei care-au cumpărat „s-au îmbogăţit”. Vânzătorii au luat o „căruţă de bani” şi au ajuns în rândul lumii, că dacă ai bani, ai mamă şi tată. Cumpărătorii s-au ales cu terenuri bune şi, se ştie, cine are pământ, nu moare de foame. Problema e alta, dar din punctul meu de vedere: banii se termină odată şi-odată, iar pământul trebuie lucrat cu temei…

DSCN4726 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.

 

Anunțuri

JOACĂ!


 

Astăzi m-am jucat cu vântul!

Până la amiaz-a stat

în pădurea de pe coastă,

unde, zău, c-a încercat

să doboare-un brad

şi-un fag!

Şi cum n-a putut,

foarte rău s-a supărat

şi s-a prăvălit la vale,

 mânios nevoie mare.

Şi-a-ncercat să mă răstoarne,

însă neputând s-o facă,

pălăria mi-a luat.

Hohotind, a-mpins-o

până dincolo de gard.

L-am strigat şi l-am rugat

să m-aştepte!

Năzdrăvanul a-nălţat

pălăria pân la cer.

Iar eu fug

să ajung vântul

pălăria să n-o pierd.

Astăzi m-am jucat cu vântul

sau el s-a jucat cu mine?!

Ziceţi voi, că eu nu ştiu!

 

 DSCN2055 copy

 

 

 

 

 

 

Fotografie din colecţia personală.

 

 

 

 

 

 

DOAR ATÂT


 

Universul meu se-ntinde

între-o zi şi-o noapte-ntreagă

şi-nc-o zi

şi înc-o noapte,

înşirate pe un timp,

prea subţire

pentru-o viaţă,

prea cuminte de trăit.

Universul meu

e-atât de mare

că încape într-o zi

şi-nc-o noapte

de eternitate.

 

DSCN4262 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compoziţie din colecţia personală.

ÎNTRECERE


  

 

Un cosaş şi o lăcustă

s-au luat la-ntrecere,

care sare mai departe,

peste două brazde drepte

şi un gard de lătunoi.

Ţârâie de te-asurzesc,

iar cosaşul urlă

cât îl ţine gura

cum că sare  pân la lună!

Amândoi îşi iau avânt.

Sar.

Lăcusta e dincolo de gard.

Cât despre cosaş…

a ajuns cu capu-n gard!

Ameţit ca vai de el,

se ascunde sub o frunză!

 DSCN2053 copy

 

 

 

 

 

 

 

DSCN2103 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fotografii din colecţia particulară.