A scrie un eseu despre o operă de artă nu este un lucru tocmai uşor, mai ales când eşti doar iubitor/consumator de artă.
Ajung la muzeu. Vreau să scriu un eseu despre un tablou necunoscut mie, aşa că nu mă apropii, ci mă aşez pe o canapea la o distanţă ce-mi permite să văd scena dintr-un unghi favorabil.
Trebuie să observ totul cu atenţie, să gândesc şi să fac asociaţii de idei, adică să simt fiecare linie, fiecare pată de culoare, pentru că doar aşa voi putea simţi toate sentimentele şi emoţiile pictorului, transmise peste ani, prin intermediul culorilor.
Mă simt ciudat, dar nu pot pleca pentru că am venit aici cu un scop foarte clar: trebuie să mă documentez ca să pot scrie eseul. Mă aşez pe un scaun şi privesc în ansamblu tablourile/galeria. Linii groase şi subţiri. Culori puternice, multe luate direct din tub, nuanţe ale aceleeaşi culori. Mult albastru şi roşu.
Un tablou îmi atrage atenţia în mod deosebit: pare portretul unei femei tinere. Acţiunea este simplă: o tânără femeie, aşezată într-un fotoliu în faţa unei ferestre, meditează. Una dintre mâini este aşezată pe spătarul fotoliului, iar cealaltă se odihneşte în poală. Dacă vorbim despre culori, observăm culori calde şi reci cu nuanţele lor.
Fotoliul este aşezat în faţa unei ferestre uriaşe, acoperită parţial cu o perdea transparentă. Partea de fereastră neacoperită este fragmentată în planuri geometrizate, colorate în nuanţe de galben care sugerează căldura de afară. Cele câteva pete în nuanţe de albastru nu fac decât să accentueze ideea de căldură puternică. Fotoliul este portocaliu/orange, culoare caldă, foarte bine aleasă, menită să scoată în evidenţă personajul central. Portocaliul sugerează aerul de-a dreptul irespirabil din odaie. Tânăra femeie este îmbrăcată într-o rochie albastră elegantă, din mătase vaporoasă. Faldurile sunt line, iar pe alocuri sunt ascuţite. O rază de lumină cade discret pe genunchi, luminând delicat albastrul. Raza atinge maximul de luminozitate pe mâna din poală care este exagerat de albă. Dar şi cealaltă mână este tot albă! De la distanţa asta nu-mi dau seama ce-i cu albul mâinilor!? Este nefiresc albul acesta, o nonculoare, mai ales dacă privim faţa tinerei. Să aibă mănuşi!? Se prea poate! Pe cap are o tocă, adică acel gen de pălărie pe care femeile îl poartă la evenimente speciale. Evident că şi toca este albastră.
Se pare că este sau era pregătită să plece la teatru sau operă, doar că partenerul ei se lasă aşteptat.
Este o femeie tânără, frumoasă. Ochii privesc în gol, fără speranţă. Nu mai aşteaptă nimic şi pe nimeni. Este atât de cald că nu are putere să se ridice,să se dezbrace, să se îmbrace într-o ţinută lejeră şi, astfel, să iasă din starea de adevărată transă. Faţa îi este scăldată de căldură; poţi simţi picăturile fine de transpiraţie, dar ea nu se mişcă.
Culorile feţei sunt din gama culorilor calde. Spre deosebire de rochie, unde planurile sunt mai mult geometrizate, faţa are culorile dispuse în pete rotunjite; roşul este culoarea dominantă, restul fiind din aceeaşi gama coloristică şi sugerează o stare de încordare, de dezamăgire. Oare ce s-a întâmplat!?
Putem doar să speculăm, adică să facem presupuneri despre toate pregătirile anterioare momentului în care tânăra doamnă s-a aşezat în fotoliu, în apropierea geamului.
S-au întâlnit de mai multe ori, suficient încât să se placă, dar şi să-şi planifice petrecerea timpului liber împreună. Este clar ca ea este o femeie stilată, educată şi nu ar fi putut merge decât la teatru sau la operă. Nu te duci la cumpărături cu toca pe cap sau cu rochie lungă de mătase!
A aşteptat ziua aceasta cu nerăbdare, cu bucurie şi s-a pregătit în felul ei, dar în primul rând sufleteşte. Nu cred că şi-a cumpărat acum rochia sau toca. Cred că le-a mai purtat, pentru că se simte în largul ei purtându-le. Ştia exact ce-o să poarte în acea zi, adică o rochie fluidă, capabilă să-i scoată in evidenţă corpul frumos, bine proporţionat. Şi-a pieptănat îndelung părul negru, privindu-se atent în oglindă, apoi şi-a pus toca. Nu poartă bijuterii pentru că ar putea părea uşor frivolă şi ea nu este sau nu vrea să pară aşa. Vrea să-l impresioneze definitiv prin eleganţa studiată îndelung, afişată la multe alte evenimente şi care i-au garantat prestanţa deosebită.
Nu, n-a petrecut mult timp cu pregătirea! Şi-a lăsat suficient timp să se odihnească, să-şi liniştească simţurile până la întâlnire. Trage perdeaua doar atât cât să nu bată la ochi şi să aibă vizibilitate asupra spaţiului apropiat locuinţei sale. O perdea trasă total ar putea fi interpretată ca un gest de nerăbdare sau dorinţă şi ea nu asta vrea. Întoarce fotoliul cu spatele la geam, se aşează încet, îşi întoarce suficient faţa încât să vadă momentul sosirii lui, dar, de fapt, în faţa ei este uşa. Aşezarea fotoliului între cele două puncte de observaţie, geam şi uşă, precum şi aşezarea ei cu corpul îndreptat spre uşă şi doar faţa poate fi întoarsă din când în când, ne arată dorinţa de a-şi petrece timpul cu o persoană dragă ei. Este clar că persoana pe care o aşteaptă este o persoană care nu-i este indiferentă sentimental şi,clar, acea persoană este un bărbat. Aşteaptă de ceva vreme, suficient cât să i se cuibărească în suflet îndoiala. Faţa i-a devenit imobilă, nici un sentiment nu i se mai poate citi pe chip. Aproape s-a resemnat: întâlnirea la care a visat a rămas doar un vis, va sta în fotoliu până la căderea nopţii, apoi totul va reveni la normal.
Ecoarta's Blog 
