Din ciclul „INCERTITUDINI”!

Posted by Ecoarta on

A fost demult, într-o toamnă caldă, pe la mijlocul lui octombrie…era toamnă- toamnă, culori, mirosuri, brumă noaptea și cald ziua, ce mai, ca la munte! Închid ochii și văd toamne, iar în suflet port mirosurile acelea unice…
Pe întortocheate căi m-ai purtat, Doamne, dar pentru toate îți mulțumesc!
Colegul meu, Zsigmond, m-a invitat la vernisajul expoziției de pictură a celor mai tineri pictori din oraș. Sigur că în gândul meu eram decisă să nu merg. Era acolo, în sufletul meu, o durere că nu eram și eu printre ei. Era generația mea! Puteam fi și eu acolo, dar nu eram!
Între sala de expoziție și locuința mea era parcul central. Parcul era minunat în orice anotimp, dar toamna era de vis! Să vă spun că am pornit la plimbare în parc și am ajuns la expoziție!? Dintre expozanți nu-l cunoșteam decât pe Józsi, soțul colegei mele, Erika, profa de vioară. Ca o ironie a sorții, școala unde predam era „de muzică și arte plastice”.
Visătoare (mi-a trecut cu timpul!) cum eram, mă trezesc cu o mână sub nas, că mergeam ca prințesa din parcul liniștit fără să știu unde…eram lângă scările sălii de expoziție…iar mâna întinsă aparținea unui tânăr pe a cărui față strălucea cel mai frumos zâmbet, zâmbet pe care nu-l voi uita niciodată. Visătoarea a încremenit! Vă dați seama, nu!? Era chipeș și insista să mă ajute să urc scările…
Nu știu dacă am făcut stânga-mprejur sau dreapta-mprejur, ceea ce știu sigur este că nu am văzut expoziția. După câțiva pași am auzit în spatele meu:
– Într-o zi tot ai să-mi dai mâna!
Peste câteva luni i-am dat-o pentru o viață! Ca-n povești, așa a fost viața mea cu el! Atunci am renunțat și la pictură, că el era prea bun ca să mai pun și eu mâna pe pensulă! Cu timpul m-am reprofilat!
Niciodată nu am mai pictat până în vara asta, când, după ani, am avut puterea să intru în atelierul nostru. V-am povestit cum a fost!
Și căutându-mi plăcile, cuțitele și hârtiile pentru tăieturi, am deschis câteva tuburi…conținutul acestora a lăsat pe hârtie pete incerte, precum furtunile din sufletul meu…

„Incertitudine”. Acrilic pe carton. Dimensiuni 15/ 21 cm. Compoziție proprie

„Ochii lui Apollo”. Acrilic pe carton. Dimensiuni 10.5/14.5 cm. Compoziție proprie

„Ochii lui Hades”. Acrilic pe pânză. Dimensiuni 12.5/ 17.5 cm. Compoziție proprie.

32 de răspunsuri la „Din ciclul „INCERTITUDINI”!”

  2. Ce amintiri frumoase! Bogății ale sufletului și singurele care rămân pentru totdeauna înscrise în inimă….
    Foarte frumoase tablourile. Toată admirația pentru talentul artistic care dă naștere acestor lucrări care încântă sufletul. Mereu m-am întrebat: oare cum vine clipa aceea de inspirație în sufletul unui artist, de poate să „nască” o operă? Îl am pe fratele meu pasionat de pictură și încerc să aflu câte ceva de la el. Trebuie să fie o „taină” la mijloc…
    Numai bine și zile frumoase! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Alex, mulțumesc pentru gândurile tale venite din suflet, dar și pentru aprecieri. Înseamnă mult pentru mine. La întrebare nu pot să-ți răspund, nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu știu răspunsul! Când inspirația te atinge cu aripa-i generoasă, știi și te apuci de lucru. Dacă nu simți în toată ființa ta fiorul „creației”, nu te apuca de lucru! Nu apare nimic pe suportul de lucru sau dacă apare este…fără valoare! Asta în cazul meu…eu nu „incerc” să lucrez dacă nu „mă îndeamnă”! Sigur, ar fi multe de spus! Realizarea fiecărui proiect a fost total diferită!
      Să ai un sfârșit de săptămână minunat!

      Apreciază

      Răspunde

    • Nu cred că mi-am înăbușit visul! Cred că atunci m-am convins că arta are multe căi pe care voiam să le descopăr! Și am înțeles explorând câteva dintre ele, că arta este atât de vastă, încât mintea omului abia poate s-o cuprindă.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

    • Florina, pictura nu mai este un vis pentru mine, doar plăcerea de a așterne pe un suport o…idee! Cu orice mijloace! Să-ți spun ceva important: eu nu pot lucra cu pensule! Folosesc orice altceva, dar nu pensula! Știu că sună ciudat, știu că sunt atipică, dar nu mă voi „alinia” în genul acesta de pictură niciodată! Să nu mă înțelegi greșit: ador pictura de calitate, mă pierd prin expoziții, îi stimez pe toți utilizatorii de pensule, dar eu…nu pot!
      O zi bună și mulțumesc de gândul frumos!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  7. Cat de inedita intalnire cu arta ati avut. 🙂 Ce frumos inceput. Si mi plac mult Incertitudinile si Ochiul lui Apollo, celalalt ma sperie un pic. Inca ma tin departe de el. 😛 de s-o putea (apropo de ”ce ti-e scris…”).

    O saptamana buna!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Ina, cu arta mă întâlnisem de multă vreme…atunci m-am întâlnit cu pictorul care mi-a pictat frumos mulți ani din viață!
      Mă bucur că ți-au plăcut „incertitudinile” mele! Cât despre ochii lui Hades…nu știu ce să zic!? Ar trebui să te încurajez să-i privești, dar nu o s-o fac! Ține de tine dacă poți sau nu să-i privești! Este doar o pictură! Însă mă bucur că nu poți, pentru că asta înseamnă că mesajul ei a ajuns la tine! Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

  9. Perioada renascentismului a fost una dintre cele mai bogate vremuri ale artelor frumoase si culturii mondiale. Mi-a placut întotdeauna chiar si expresia „Renastere”, care ma duce cu gândul la nasterea din nou, din apa si Duh sau, daca vreti la „renasterea pasarii Pheonix” din prppria-i cenusa.
    Dintotdeauna mi-au placut povestile nemuritoare,
    îmi plac si azi, parca mai mult, din ce în ce mai tare.
    Sunt un semanator nascut în luna însorit-a lui grânar,
    un calator rebel, pe drumul vietii care urca spre Calvar,
    privind retrospectiv la urma pasilor lasati pe drum în vale,
    renasc în fiecare zi, în fiecare dimineata, traiesc… prin HAR …
    Un Weekend binecuvântat cu bucurie, pace si sanatate în toate aspectele si dimensiunile vietii, draga Au(ro)ra de la Eco !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Nu cred că vreau „să renasc”, adică să încep să pictez! Dar din când în când, sigur că mă voi juca cu culorile. Mă gândesc ca în ciclul „Incertitudini” să abordez tema „ochii” …nu știu…voi vedea!
      Zi cu binecuvântări!

      Apreciază

      Răspunde

    • Desenul a fost prima mea dragoste, apoi pictura! A urmat tapiseria neconvențională, papercuttingul și iar desenul. Toate mi-s dragi și aș lucra zilnic câte puțin din fiecare, dar, dar…de ce am pictat acum!? Incă nu pot spune ce m-a chemat…a fost acolo ceva…știi, eu nu folosesc pensule; orice poate genera o pată este grozav, dar nu pensule! Da, știu sunt atipică…de aceea am abandonat după un an și jumătate…nu m-am putut „înregimenta” între pensule și spatule/cuțite…
      Zi bună să ai!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

    • Issa, știu că ți se pare absurd, dar nu mai știu exact titlul. E în engleză și…nu-l știu. Cartea este la mine acasă, în România. A apărut în anul 2016, în Canada. O să rog pe cineva să-mi facă o poză și să mi-o trimită! Nu știu dacă e pe internet! Acum ceva timp m-a întrebat dacă aș fi dispusă să-i mai desenez ceva!? Proiecte de genul ăsta te macină…pentru că niciodată nu știi dacă ceea ce simți tu și transpui prin linii și pete de non-culoare este ceea ce a vrut poetul să transmită!
      Recent am renunțat la un astfel de proiect pentru că nu am avut inspirație! Trebuia să fac zece desene, pe teme/poezii date, într-un timp scurt, și nu am reușit.
      Numai bine!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

    • Mereu mi s-a părut simplu să combin culori. Sentimente rostite prin nuanțe…apoi prin cuvinte…viața!? Habar nu am dacă am pictat-o măcar acceptabil…uitându-mă peste umăr, văd multe „ruperi de tonuri”! O fi bine sau nu, cert este că până la un punct, viața mea a fost ca-n povești! Ce urmează!?? Hmmmm!?😂

      Apreciază

      Răspunde

Lasă un răspuns către ecoarta Anulează răspunsul