CÂNTECELE PĂDURII


     M-am născut la poalele munţilor Călimani, într-un sat de poveste, înconjurat de imense păduri de molid. Am hălăduit prin păduri încă din primul an de viaţă, când mama, neavând cu cine mă lăsa, mă căra cu ea, în braţe, până la stâna unde făcea brânză. Greu i-o fi fost dragei mele mame să mă ducă kilometri întregi, apoi la întoarcere şi produsele de la stână: caş, urdă, jântuit, jântiţă şi altele câte-or fi fost, mai ales că niciodată nu mi-a plăcut să merg prea mult pe jos.

     Când am crescut mai mare şi-am devenit independentă, alegeam pădurile care nu erau la o depărtare mai mare de sat de 4-5 km. Pădurea îmi spunea poveşti, poveşti pe care doar eu le auzeam şi le înţelegeam.”Ce faci tu, singură, în pădure?” mă întreba mama. „Ascult cântecul şi poveştile pădurii!” spuneam eu, iar mama se închina, crezând că unica ei fiică e dusă cu capul.

     Apoi îmi plăcea să-i ascult pe bătrâni. Şi spuneau bătrânii nişte întâmplări atât de minunate, că nu mă mai săturam ascultându-i. Unii îmi cântau de bucurie că cineva sta şi-i asculta. Că, vezi, de prea multe ori n-avem timp să-i ascultăm şi, Doamne, câte ştiu bieţii de ei! Dar cine să-i asculte!?

     În anii tinereţii lor, cutreierând pădurea, i-au auzit poveştile, cântecele, suspinele. Şi acolo îşi deschideau sufletul, îşi spuneau dorurile. Că ea, pădurea, îi înţelegea şi-i asculta răbdătoare. Pe neştiute cărări, pe sub cetina brazilor s-a născut şi acest cântec, pe care mi l-a cântat, cu mulţi ani în urmă,  Maria Pop, azi în vârstă de 100 de ani.

Peste deal, peste obcină

Este-o creangă de cetină.

Bate vântu’  ş-o clatină,

Din vârf până-n rădăcină.

Da’ nu-i vina crenguţii

Cum i vina măicuţii.

Nu m-o lăsat a iubi

Cu cine m-aş potrivi.

Nu m-o lăsat să iubesc,

Cu cine mă potrivesc.

Lasă-mă, măicuţa me,

Să iubesc pe cine-oi vre,

Că ruşine nu-i ave.

Lasă-mă, măicuţă-n pace,

Să iubesc pe cine-mi place

Că ruşine nu ţ-oi face.

 DSCN1722 copy

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fragment dintr-o cusătură populară.

 

 

 

 

 

Anunțuri

35 de răspunsuri la „CÂNTECELE PĂDURII

  1. Un cadru natural și ideal unde te-ai născut, un loc frumos și sănătos, cu păduri de molid și fag, cu răsărituri și apusuri de soare superbe. Ai fost o norocoasă să copilărești acolo cu toate câte le-ai auzit și ne-ai împărtășit și nouă un pic din frumusețea lor. Multumesc, toate cele bune și o duminică plăcută !

    • Am fost norocoasă născându-mă acolo, dar destinul m-a trimis departe şi tot ce mi-a mai rămas este să revăd din când în când oameni şi locuri sau să scot din inimă imaginile-amintiri, să suspin şi să mă întreb: cum ar fi fost mai bine!? O săptămână plină de bucurii!

  2. ” Doi copaci fără frunze pe drum după cum îi priveste înaltul ,
    Doi copaci prin sărutul de scrum , aplecandu-se unul spre altul … ”

    TATIANA STEPA
    Copacii fără pădure .

      • Era vorba doar despre treceri prin anotimpurile iubirilor de alta data …
        Era si o conexiune intre padurile in toamna si iarna care constituie in esenţa drumul , trairile , parte din destinul nostru .
        Iar Tatiana a stiut cel mai bine sa le spuna pe toate , completand toate cele nespuse de noi .
        Asadar , doar era vorba …

      • Să înţeleg că Piticul devine „bombănitor” când e nemulţumit de răspuns!? Am prostul obicei de a-mi răspunde mie, crezând că le răspund altora. Am prostul obicei de a crede că lumea îmi citeşte gândurile ample fără să le formulez. Nu eşti primul şi nici ultimul.Asta pentru că mi-e lene să scriu! E un paradox, nu? Pe larg! Copacul este, după părerea mea, simbolul dragostei eterne, îmbrăcat sau despuiat, călător pe-un fir de timp. A nu vedea copacii din cauza pădurii, înseamnă a iubi totul, dar nimic. Poţi bombăni cât vrei, dar nu poţi iubi „totul”!

      • Eu sunt un pitic vesel , binevoitor , prietenos , insa nu agreez punctarile de nici un fel .
        Asa ca nu mai vorbesc cu tine deoarece nu mai vreau eu !
        Sîc !

        Cu bine !

      • Foarte bine! Să nu mai scrii un rând că nici eu nu vreau să mai citesc ceva scris de tine, Bombănilă! A, brusc ai devenit…ÎNŢELEPT!

  3. Libertatea de a iubi a existat de când e lumea și va mai fi cel puțin cât lumea.
    Dar libertatea de a putea sta împreună cu ființa iubită (ceva normal în zilele noastre) a venit la pachet cu superficialitatea trăirilor.

    Versuri foarte frumoase, pure; nimic în plus sau în minus la ele.

    • În vremurile acelea, aveai libertatea să iubeşti, dar n-aveai şi libertatea de a alege ceea ce iubeşti. Părinţii considerau că tinerii judecă cu inima, deci pot greşi, aşa că interveneau şi alegeau ei. Sigur, se petreceau adevărate drame, dar nu conta. Petrecându-mi mult timp printre bătrâni, am auzit astfel de poveşti, pe care, dac-aş avea timp le-aş scrie. De dragul averii, caz real, cel mai frumos fecior din sat, sărac lipit pământului, se iubea cu cea mai frumoasă fată, tot săracă. Cea mai bogată fată, era şi cea mai urâtă, dar părinţii au măritat-o cu frumosul satului. Şi el a acceptat…restul e tăcere!

  4. Da , sunt Intelept !
    Am casuta mea din turta dulce care are ferestre de martipan cu vedere spre gradina mititică prin care trece un rau mititel din sirop de zmeura .
    Am si doua fotolii mititele din coji de nuca pe care stau prietenii cand vin la mine in vizita .
    Prietenii mei sunt Oamenii de zapada , Greierii gri , si Vantul iernii .
    Am si o prietena care se numeste Fetiţa de zapada .
    Asa sa stii !
    Mai am si o drona care poate zbura destul de sus si-mi place sa ma joc cu ea .
    Da’tie nu ti-o dau sa te joci ptr. ca nu vreau eu si ptr. ca nu mai vorbesc cu tine .
    Uite asa !

    • Şi Frunza Galbenă nu e prietenă cu tine? Sau Ghiocelul? Drona e Buburuza, nu? A, să nu uit, Veselie ce eşti, NU-MAI-CITESC ce scrii! Stai acolo în fotoliul tău şi visează şi joacă-te! Dar să nu-ţi mănânci căsuţa cumva, de plictiseală, şi să ceri azil prietenesc, că-i bai!

  5. Nu inteleg de ce nu-mi dai pace !
    Sunt un pitic hotarat – cand spun nu – este nu !
    Ei dlacie !
    Si nu-mi mananc turta dulce din casuta – o pastez ptr. prieteni ori doritori .
    Azil nu cer deoarece nu esti tu furnica cooperatista si nici eu greierele din poveste .
    Asta nu ma imiedica sa fiu mereu in cate o poveste …
    Da ce sa stii tu despre povesti ?!
    Esti precisa , calculata , micronica in detalii , pragmatica , rigida precum un academician doct , literată , subtila , delicata uneori dar aspra precum vanturile iernii deseori .
    Si mai cu seama alergica la pitici …
    De asta nu mai vorbesc cu tine , desi intr-un fel imi esti dragă .
    Am zis !

  6. Desigur , nu este treaba mea dar indignat fiind si dupa o matură chibzuinţă adica fara sa stau prea mult pe ganduri , am decis sa-i dam o lectie piticului arogant , zurbagiu , bombanitor si nestatornic care-si face de cap pe blog.ul tau .
    Asadar , sub rezerva aprobarii tale , propun sa-l prindem pe Pitic si sa-i aplicam o corectie pe care s-o tina minte .
    Desigur , nu-l vom face snitele nici chifteluţe deoarece nu este comestibil si nici nu reprezinta o cantitate semnificativa .
    Nu santem nici noi degustatori de pitici , asa ca propun sa-l stropim cu siropul de zmeura la care face el referire , iar cand o sa fie bine impregnat o sa-l lipim de un perete , astfel incat sa ramana naibii lipit acolo o Eternitate .
    Putem sa-i luam si casuta de turta dulce dulce de care e atat de atasat si sa-i rupem astfel sufletul , demoralizandu-l si transformandu-l intr-un pitic boschetar .
    Cu asta-l aranjăm definitiv !
    Cel mai eficient este sa-l dezbracam si sa-i luam hainutele .
    Si asa este imbracat de tot hazul : are o camasuţa galbena care desi este lucrata de un elf de treaba numit Catalin Botezatu – nu se asorteaza cu hainuţa lui verde si pantalonasii rosii si scurti ( total anacronic – pantalonasi scurti in plina iarna ) .
    Mai are si niste pantofiori ciudati , cu varfuri ridicate precum urechile elfilor ori pantofii manelistilor …
    Si asa pantofii îi sant cu doua numere mai mari , deci hai sa-l lasam fara hainuţe pe Pitic !
    Astfel o sa-l dam gata !
    Si spre ilustrare o sa citez dintr-o poezioara a ta , din 05. oct . 2013 , postarea avand titulatura ” Pe aleea de castani ” .
    Am inlocuit eu versurile in ideea ca putem trata Piticul fix precum o castană :
    ” Camasuţe de pitic se zdrobesc de caldarăm ,
    Un pitic – pudic pitic , fuge-n iarbă de rusine c-a ramas cu trupul gol ! ”
    Cu asta l-am aranjat definitiv pe intrus !

  7. Mai am si alte idei ptr. deratizat pitici , însa le consider pe acestea suficient de eficiente si nu extrem de intruzive .
    Si apoi , cine-l pune pe Pitic sa umble pe blog.uri ?!
    Sa stea in povestile lui si in lumea celor mici , nevazuti , desconsiderati .
    In ideea ca se impune neaparta o corectie ptr. Pitic ca si reprezentant al celor care mai cred ca Imposibilul este posibil , sau a celor care-si pastreaza spiritul viu , ori a celor care nu se supun liniaritatilor , stereotipurilor , racelilor si complezenţelor de blog – in ideea unei corectii deci , îti inaintez prezenta spre analiza si decizie .

  8. No , şezi binisor !
    Oamenii zilelor noastre prefera sa rămănă cantonaţi în mizerii cotidiene iar nu sa privească spre nori , cu atat mai puţin sa dialogheze cu ei.

    Concluzionand , de la Nour citire :
    Stapănim ţinutul de nicăieri si vorbim despre totdeauna din umbra lui niciodată …

    • Îţi convine să ataci stând liniştit în căsuţa ta de turtă (să nu zic de humă!), în timp ce eu mă lupt cu mizeriile cotidiene! Care mizerii, îmi inhibă bruma de gândire elevată pe care speri s-o vezi/ auzi de la mine!

  9. Cu titlul de exceptie , voi raspunde acestui comentariu provocativ :
    Eu sunt Nour – nu detin casuţe de turta dulce , iar declaratia mea de avere actualizata pe 2015 subliniaza clar ca sunt doar propietarul unui albastru infinit .
    Cel care are casuţa de turta dulce este Piticul .
    Casuţele de huma sant probabil corespondente zonei tale …
    Asadar , toate obiectiile , motivatiile , reprosurile , adreseaza-le Piticului ca generant si responsabil al acestui dialog .
    Asta daca-l mai prinzi pe la tine …

  10. Si încă ceva :
    La mine , la munte , la 1000 m. altitudine ninge grozav de cateva zile .
    Este o veselie si o voie buna molipsitoare , deci nu am nici cea mai mica intentie sa ma duelez cu tine in cuvinte ori sa dau tenta unor contracarari de principii spre a ilustra in fapt cat de spirituali ori sclipitori suntem amandoi – mai ales eu .
    De altfel , nu ar trebui sa avem animozitati – pe jumatate provin din zona ta , care a fost cumva , candva si a mea .
    Asadar , te invit la mine , aici . O sa te plimb cu saniuta trasa de cai ( nu-mi apartine ci este dedicata turistilor din zona ) si o sa ne aventuram pe partia de ski .
    Acolo ne putem bulgari in voie , de-a dreptul iar nu prin cuvinte .
    Cine castiga timpul de coborare la ski si partida de bulgareala , este seful iernii si trebuie tratat cu ascultarea si respectul cuvenit .
    Asa ca lasa toate grijile si vin-o aici !
    Daca nu ma gasesti acasa cand ajungi , descuie cu cheia pe care am ascuns-o su statueta piticului de la intrare si paseste fara teama inauntru .
    Cum care cheie ?!
    Adresa mea mail – stii tu .
    Ti-am pregatit o multime de surprize agreabile , da’numai vin-o odata ca ne prinde primavara in altercatii de blog .

    • Hopa! Eu nu stau la 1000 m altitudine, ci pe la 400 m. La 1000 m m-am născut şi merg destul de des acolo, tocmai m-am întors aseară, şi ştii ceva!? Ia zi tu, cine eşti? Că mă bagi la apă. Oi fi tu Pitic, dar e cazul să-mi spui cine e Piticul?

  11. IN ATENTIA CELORLALTI COMENTATORI AI ACESTUI BLOG :

    Voi chiar nu v-ati saturat de atatea crosetari verbale rezultate din sentimentele mele declarate , constientizate , asumate ?!
    Nu realizati ca am monopolizat tot spatiul aferent comentariilor , in detrimentul vostru ?!
    Nu vedeti cum un anonim vine asa , de niciunde si dicteaza desfasurarea cuvintelor si a situatiei ?!
    Cum puteti asista pasivi ?!
    Luati atitudine !
    Cel mai simplu este s-o convinge-ti pe propietara acesui blog sa dea curs invitatiei mele respectuase si bine intentionate .
    Inscriind fiecare comentarii de incurajare si accept , o veti determina pe distinsa administrator de blog sa accepte calatoria spre mine .
    Ajutati-o la bagaje si la urcarea in tren .
    Nu va faceti griji – mai departe stiu eu ce am de facut .
    Deci , nu mai zaboviti – alta cale nu este de a scapa voi de mine si de comentariile mele insignifiante .
    Sa va vad asadar la treaba , spre binele si bucuria tuturor !

      • Cum ce sa te faci cu mine ?!
        Accepta-ma asa cum sunt , tine-ma strans de mănă , iubeste-mă fară rezerve !
        Voi sti sa fiu la inaltimea situatiei .
        Si nu-ti face ganduri – nu ne cunoastem , nu ne-am intalnit niciunde , nu ne stim .
        Daca banuiam ca ai fost zilele acestea aici , impanzeam zona cu afise colorate in numele Piticului – bata-l vina , si ajungea la tine peste toti si toate !
        Dar nu am stiu si acum este tardiv sa-mi pară rau .
        Hai sa nu ne mai pierdem !

  12. Mi-au dat lacrimile și nu exagerez. De când mă știu mi-au plăcut simplitatea traiului de la țară, poveștile pline de haz, dar și de înțelepciune ale bătrânilor, versurile populare atât de pe înțelesul tuturor, care te ung la inimă… Iar în versurile de mai sus pot spune că m-am regăsit. Și câți nu s-or regăsi?! Mulțumesc pentru această scriere!

    • Din păcate, se pierde încetul cu încetul tot miracolul acelei lumi. Norocul meu a fost c-am înregistrat câteva sute de astfel de cântece. Din nefericire, nu trebuie nimănui. Preferăm să stăm după masă, la căldură, şi să încropim nişte propoziţii despre duşmani şi bani şi apoi să le lălăim! Pe când versurile populare au, după cum bine ai remarcat, o profunzime celestă, tocmai prin simplitatea lor! Mulţumesc pentru vizită!

      • Nu vreau să par ipocrită, însă mi-ai stârnit curiozitatea în legătură cu acele cântece populare înregistrate. Eu anul ăsta chiar mi-am propus să mă înscriu la canto popular în cadrul școlii populare de artă din orașul meu, iar dacă va fi să fie așa cum sper eu, mi-aș dori din tot sufletul să contribui și eu cu o părticică la reînvierea cântecului popular românesc. Iar pentru asta vreau să mă documentez și să aflu mai multe despre simboluri populare și credințe străvechi, însă cred că mi-ar prinde bine și dacă aș asculta cântece date uitării. Dacă crezi că poți să-mi vii în ajutor și dacă le ai într-un format care se poate transmite ușor, ți-aș rămâne recunoscătoare. Mulțumesc!

      • Dragă Nina! Mă bucur că eşti interesată de aceste cântece, dar spre dezamăgirea ta, dar mai ales a mea, ele sunt doar scrise într-un caiet şi nu înregistrate! Cântecele au fost adunate în perioada anilor 1974-1978 şi, din păcate, la acea vreme nu am avut cu ce să le înregistrez pe bandă magnetică. Ulterior, când am avut cu ce, majoritatea bătrânilor decedaseră. În acea vreme erau deja bătrâni, trecuţi bine peste 70 de ani. Doar Maria Pop mai trăieşte, are peste 100 de ani, dar nu mai poate cânta. În acea vreme se organizau celebrele tabere de folclor, iar eu am participat la foarte multe dintre ele. Aveau două secţiuni, una de lucrări ştiinţifice, iar alta de interpretare vocală şi instrumentală.Acolo şi-au făcut debutul unii dintre marii interpreţi: Sirma Granzulea, Drăgan Muntean, Maria Sidea, Vasile Iova şi mulţi alţii. La una din aceste sesiuni, am prezentat lucrarea „Câtecele pădurii” şi de referinţă a fost tocmai cântecul pe care l-am prezentat în postare trecută. Preşedinte de comisie a fost Emilia Comişel care, după ce mi-a ascultat prezentarea, m-a pus să cânt. Vocea mea era necultivată deşi era caldă şi melodioasă şi mi-a recomandat s-o lucrez. N-am făcut-o, iar acum n-aş putea cânta nici un cântec, pentru că, fiind multe, nu-mi mai amintesc nici o melodie. Îmi pare rău că te-am dezamăgit! În altă ordine, graiul din partea locului seamănă foarte bine cu al bistriţenilor, de care ne desparte un munte, asta ca să-ţi faci o imagine a modului de pronunţie. Eu aşa le am scrise, dar google nu-mi dă semnele cu care le-aş putea scrie. Numai bine!

      • Nu m-ai dezamăgit deloc, mulțumesc! E mai bine c-am pus întrebarea, altfel mocnea în mine acea curiozitate. Oricum specificul zonei din care vin eu, Țara Făgărașului, e diferit, așa că cel mai bine ar fi să caut direct la rădăcină, ca să zic așa. Zilele următoare chiar voi merge la țară și-am s-o rog pe bunica să facă un efort de aducere aminte.
        O seară plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s